ZIUA TINERILOR DIN MEDIUL RURAL 2023: TINERI ȘI AUTORITĂȚI ÎMPREUNĂ

Peste 1000 de tineri din mediul rural, alături de reprezentanți ai autorităților locale și județene au participat la prima ediție a Zilei Tinerilor din Mediul Rural (ZTMR), un eveniment național umbrelă desfășurat pe 29 și 30 septembrie, care urmărește să celebreze participarea tinerilor în satele din România și să dea vizibilitate sectorului de tineret din mediul rural. Peste 40 de activități dedicate tinerilor au fost organizate în satele din România, cea mai mare parte fiind organizate de Grupuri Informale ale Tinerilor din comunitatea European Youth Village (din satele care poartă/ au purtat sau sunt finaliste pentru titlul de Sat European de Tineret, de membri ai Rețelei Informale a Tinerilor din Mediul Rural, organizații active în sat, la care s-au alăturat și câțiva profesori din școli și licee. 

Ziua Tinerilor din Mediul Rural a apărut la inițiativa Guvernanței programului European Youth Village și Rețelei Informale a Tinerilor din Mediul Rural. Activitățile se adresează cu precădere tinerilor cu vârsta între 13-30 ani din mediul rural. O nouă ediție va avea loc în 2024. Mai multe detalii poți găsi pe pagina de Facebook European Youth Village aici sau pe pagina de Instagram @ritmrural aici. Activitățile au avut o distribuție națională. Dintre acestea, 9 evenimente care au avut la bază metoda Photovoice au organizate de tinerii din comunitatea European Youth Village și au ca scop încurajarea dialogului dintre tineri și autoritățile locale și județene și căutarea de soluții la probleme și nevoi pe care tinerii le consideră prioritare. Printre temele abordate de tineri s-au numărat: condițiile de transport ale tinerilor navetiști, spațiilor și centrele de tineret din rural, participarea tinerilor în sat, oportunitățile de dezvoltare și de petrecere a timpului liber pentru tineri în rural, mediul înconjurător etc.

„Ziua Tinerilor din Mediul Rural a fost sărbătorită și în Prahova, pe 29 septembrie cu un eveniment Photovoice pe tema transportului tinerilor navetiști din localitățile de pe lângă orașul Ploiești. Ne-am bucurat să vedem implicarea tinerilor în activitatea noastră, și să auzim de la ei provocările pe care le întâmpină zi de zi în drum spre școală, facultate sau locul de muncă. Mulți ne-au spus că în luna septembrie la ei în școală nu a existat o metodologie clară pentru decontarea transportului, iar în momentul actual încă sunt operatori de transport care refuză să elibereze abonamente gratuite elevilor. De asemenea, am aflat că, de cele mai multe ori, iarna sau toamna condițiile din autobuze sunt dezastruoase, scaune ude din cauza condițiilor de afară sau gândaci și mult praf, pentru că niciodată nu se face dezinfecție sau curățenia lasă de dorit. Împreună cu participanții am încercat să găsim soluții la probleme noastre pentru siguranța și confortul tinerilor din Prahova. La finalul evenimentului, eram extrem de fericiți pentru că munca depusă de noi – tinerii din Grupul de Inițiativă din Dumbrava – Sat European de Tineret 2023 – pentru a organiza evenimentul a merit, iar tinerii din mediul rural au putut să vorbească despre nevoile și problemele lor legate de navetă.”  (Bianca, comuna Dumbrava, Prahova)

„Pentru mine, Ziua Tinerilor din Mediul Rural a însemnat prietenie, socializare, distracție, cooperare. Pe scurt, formarea unei legături frumoase între tineri. Mai mult decât atât, tinerii au avut oportunitatea, grație Zilei Tinerilor din Mediul Rural, să discute în mod constructiv cu autoritățile locale despre nevoile și problemele pe care le întâmpină în localitate, lucru rar întâlnit în mediile rurale din țara noastră. A fost o experiență minunată ce merită retrăită. Aștept ZTMR de anul viitor!” (Raul, comuna Jebel, Timimș)

„Mie personal mi-a plăcut activitatea pentru tineri extrem de mult deoarece a fost distractivă și energică. M-am bucurat de atmosfera veselă și de posibilitatea de a socializa și de a face mișcare în același timp. A fost o experiență minunată și plină de amuzament! Mi-a plăcut și întâlnirea cu autoritățile. Sper să mai avem ocazia să mai discutăm cu domnul primar și cu consilierii.” (Timea, comuna Jebel, Timiș)

„Consider că Ziua Tinerilor din Mediul Rural a fost un succes din toate punctele de vedere întrucât am avut o activitate benefică pentru tinerii comunei Jebel. Punctul culminant al acestei zile a fost expoziția de fotografie (Photovoice) în cadrul căreia am reușit să expunem probleme locale legate de spațiile în care tinerii își desfășoară majoritatea activităților și să întărim legăturile și colaborarea dintre tineri și autoritățile locale.” (Ionuț, comuna Jebel, Timiș)

„Pe 29 și 30 septembrie, noi, tinerii din Comuna Peștera, am trăit două zile memorabile sub umbrela programului European Youth Village și a Zilei Tinerilor din Mediul Rural (ZTMR). Aceste zile au reprezentat pentru noi o celebrare a tinerilor, a potențialului și a contribuției noastre în comunitate. Prima zi, 29 septembrie, a fost dedicată sportului și mișcării. Străzile din Peștera s-au umplut de culoare și energie, într-o atmosferă electrizantă, în care aplauzele și încurajările localnicilor ne-au susținut în fiecare pas al crosului. Spectacolul de fumigene a amplificat entuziasmul, iar marcajul #ZTMR pe mâinile noastre a subliniat mândria de a face parte din această comunitate! A doua zi, am explorat lumea artistică prin photovoice, o metodă prin care am putut exprima viziunile noastre despre mediul în care trăim. Cu ajutorul realității augmentate, fiecare dintre noi a adus în prim-plan povești, aspirații și visuri pe tema <<tinerii, activitățile și spațiile pentru spor>>, îmbinând tehnologia cu narațiunile noastre personale. Cele două zile, pline de activități și emoții, au reunit peste 100 dintre noi, tinerii din Peștera. Ne-am bucurat alături, am învățat unii de la alții și ne-am exprimat liber. Pentru noi, aceasta nu este doar o sărbătoare, ci și un apel. Dorim ca Ziua Tinerilor din Mediul Rural să fie sărbătorită în toate comunitățile rurale. Suntem mulți, suntem puternici și vrem să ducem această zi și mesajul ei în toate colțurile țării.” (Grupul de Inițiativă al Tinerilor din Peștera, Constanța)

Prima ediție a Zilei Tinerilor din Mediul Rural este organizată în cadrul proiectului „RITM UP”, implementat de Guvernanța European Youth Village (Go Free – Asociația pentru Sprijinirea Societății Civile și Asociația pentru Dezvoltare Activă), cu sprijinul financiar al programului Erasmus Plus (proiect de participare) al Uniunii Europene. Pentru informații suplimentare ne poți contacta la [email protected]

Rețeaua RITM sau Rețeaua Informală a Tinerilor din Mediul Rural este o structură informală, fără personalitate juridică – creată sub umbrela programului European Youth Village – care își propune să crească gradul de reprezentare al tinerilor din mediul rural în procesul de luare a deciziilor, atât la nivel local, județean, regional, dar mai ales la nivel național. Ne găsești pe Instagram @ritmrural.

Prin activitățile proiectului urmărim ca Rețeaua RITM să devină o rețea activă, (re)cunoscută de către cât mai mulți tineri din mediul rural din România și de autorități de la nivel local, județean și național, care să își consolideze boardul de coordonare la nivel national și la nivelul celor 7 regiuni, să mobilizeze noi membri în fiecare regiune, să acționeze responsabil conform planului strategic de dezvoltare al Rețelei RITM și al priorităților de advocacy stabilite la întâlnirea națională a membrilor RITM.

Programul European Youth Village (EYV) este un program de organizare comunitară a tinerilor din mediul rural, apolitic, dezvoltat pe opt domenii strategice: educație, ocupație, cultură, participarea tinerilor/politici de tineret, drepturile tinerilor, viață sănătoasă, mediul înconjurător și spații pentru tineri, urmărind să contribuie la dezvoltarea ecosistemului de tineret din mediul rural prin activarea tinerilor și autorităților publice din aceste comunități.